Nu este o coincidență faptul că județul Covasna este cunoscut și ca „ținutul conacelor”: în regiune există peste 160 de conace și castele de mici dimensiuni. Cele mai vechi dintre ele au fost construite în anii 1600. 

După ce am prezentat deja principalele castele din regiune, să aruncăm acum o privire la “frații” lor mai mici, conacele.

Conacul este o reședință nobiliară, prezintă un fel de tranziție între castelul nobiliar și construcțiile arhitecturii țărănești. Unele dintre aceste conace au suferit modificări majore de-a lungul secolelor, iar multe dintre ele și-au pierdut mai mult sau mai puțin trăsăturile stilistice tradiționale în procesul de adaptare la nevoile secolului XX. Din păcate, multe conace din zonă au dispărut în secolul XX. 

În limba maghiară, denumirea conacului este „kúria ”.”Cuvântul latin „curia” a fost folosit inițial pentru a desemna o proprietate, un teren nobiliar, iar apoi a început să fie denumită astfel clădirea în sine, conacul. Cele mai multe dintre conacele din județul Covasna au fost construite în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, sau și-au luat forma actuală în acea perioadă. Clădirile au adesea caracteristici renascentiste târzii sau baroce, iar în forma și elementele de decor a celor construite mai târziu apare deja stilul neoclasic și Empire. În satul Cernat există, de exemplu, un număr mare de astfel de construcții neoclasice. Un moment important în istoria conacelor a fost cutremurul din 1802, care a provocat pagube mari, iar multe clădiri au fost renovate și reconstruite în perioada următoare”, spune arhitectul Eszter Rusz-Ajtony.

Cele care au fost mai bine conservate de către proprietari sau de locatari, având încăperi înalte cu bolți, săli cu grinzi ornamentate, sobe vechi de teracotă sau chiar picturi murale, reprezintă un bun arhitectural și istoric important pentru comunitățile locale. Multe dintre ele servesc unor scopuri culturale: de exemplu, una dintre cele mai faimoase clădiri de acest tip, Conacul Gyula Damokos din Cernat, găzduiește Muzeul Pál Haszmann (a se vedea articolul nostru anterior despre cele mai vechi muzee), în timp ce în Conacul Farkas-Konnáth din Cernat funcționează o școală.

În alte clădiri, cum ar fi Conacul Gaál din Dalnic sau conacul Benke din Moacșa, există pensiuni. La Dalnic se poate ajunge de pe DN 11 Brașov-Târgu Secuiesc. Conacul Gaál se află la jumătatea distanței dintre Moacșa și Cernat, pe un teren de 30 de hectare, înconjurat de pajiști și păduri; în prezent, domeniul este folosit ca pensiune și este deschis pentru vizitatori. În sat au rămas mai multe conace în proprietatea unor familii.

La intrarea în Moacșa, călătorind dinspre Brașov, putem vedea Conacul Benke de la o distanță destul de mare, pe partea dreaptă a șoselei. Conacul și dependințele sale, construite în secolul al XIX-lea în stil neoclasic, sunt acum folosite ca hotel.

 

În mod unic, există 36 de astfel de clădiri în Bicfalău. Micul sat poate fi accesat de pe DN 11 Brașov-Târgu Secuiesc. Venind dinspre Brașov, în comuna Ozun se virează la dreapta și la 19 km sud-est de Sfântu Gheorghe, la poalele Munții Buzăului, se dezvăluie una dintre bijuteriile acestei regiuni.

Demersurile privind salvarea de la degradare totală a patrimoniul construit foarte valoros existent în sat au constituit timp de decenii scopul elitei locale (ori a persoanelor mutate de la oraș sau chiar din străinătate și care între timp au devenit locuitorii satului). Multe clădiri vechi și-au găsit noi proprietari și au fost renovate, cum ar fi Conacul Kóréh-Dénes, Conacul Komán sau Conacul Török. Unele au rămas în proprietatea urmașilor sau moștenitorilor, cum ar fi Conacul Zsigmond sau Conacul Zátyi. De obicei, aceste clădiri sunt folosite ca locuință familială, dar sunt și unele care funcționează ca pensiune. Conacul Kóréh-Dénes este o clădire locuită și în același timp aici se află și sediul Asociației Transylvania Art And Heritage – Erdélyi Művészet és Örökség. Conacul poate fi vizitat pe baza unei programări.

Există, de asemenea, o serie de conace în vecinătatea orașului Târgu Secuiesc. Fostul Conac Kühnle este acum clădirea grădiniței din comuna Cătălina și se află în proprietate publică, dar există în localitate și Conacul Sinkovits, construit de Tamás Basa din Zăbala în 1640, în timpul domniei lui György Rákóczi. Clădirea a fost folosită ca C.A.P. după cel de-al Doilea Război Mondial, iar acum se află din nou în proprietate privată. Pictura tavanului clădirii, descoperită în timpul lucrărilor de renovare, este realizată în stil neo-renascentist.

Conacul Jancsó din Ghelința a fost construit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și, deși este proprietate privată, poate fi vizitat pe bază de programare. Conacul Apor din Turia de Jos este unul dintre cele mai vechi conace care au supraviețuit până în zilele noastre și datează din secolul al XVII-lea. Valoroase sculpturi în piatră, inscripții, blazoane, picturi murale și stucături se ivesc printre zidurile vechi ale conacului, care a fost confiscat în timpul dictaturii și a fost folosit ca birou C.A.P., însă în anii ’90 a fost returnat familiei Apor.

Privește în jur și vezi minuni similare! Transilvania este la fel de unică precum ochelarii tăi Yuniku!